„La datele de 14 și 15.03. 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea au dispus reținerea pe o durată de 24 de ore a trei inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc , în formă continuată.

Măsura a fost luată după ce, aceștia au fost prinși în flagrant pe raza județului Galați,  în timp ce dețineau în scopul comercializării pentru suma de 57.000 euro, cantitatea de aproximativ  1 kilogram cocaină, drog de mare risc”, au transmis, vineri seara, reprezentanții DIICOT.

Din cercetările efectuate a reieșit faptul că, în perioada februarie-martie 2024, unul dintre inculpați a procurat,  deţinut şi  vândut prin intermediul coinculpaților,  droguri de mare risc  (cocaină) către consumatori de pe raza judeţelor Bacău şi Galaţi

Potrivit sursei citate, au fost puse în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară, în județele Bacău și Suceava, fiind identificate și ridicate cantități importante de materiale pentru fabricarea ilegală de țigarete ( 23 de saci), mai multe cutii cu tuburi, baxuri cu pachete goale, folii de staniol și alte accesorii, o mașină electrică pentru confecționat țigarete, precum și alte mijloace de probă.

A fost sesizat  judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Vrancea cu propunerea de  arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea.Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzilor de Combatere a Crimei Organizate Bacău și Suceava și al Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.