Famiile susțin, revoltate, că victimele nu ar fi trebuit să ajungă în fosa periculoasă. Valeriu Bulubenchi a fost primul angajat care a intrat în bazinul cu apă reziduală, adânc de șase metri, din curtea fabricii, ca să îl curețe. Pentru că nu a mai ieșit, în ajutor i-a sarit colegul Mitică Racu. Bărbatii aveau 50, respectiv 52 de ani.
Al treilea bărbat, Viorel Secrieru – de 47 de ani – și-a anunțat șefii și a coborât în bazin. Cum nici el nu a mai ieșit la suprafată, a intervenit acționarul majoritar al firmei, Radu Tudose.
Alți angajați ai fabricii de lactate au sunat la 112. Primii bărbați intrați în bazin erau în stop cardiorespirator. Doar ultimul a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost dus cu un elicoptrer SMURD la Iași.
Patronul de 56 de ani era în comă și a fost internat în Spitalul din Botoșani, dar a murit după câteva ore. Ulterior, s-a stins și muncitorul dus la Iași.
Toți patru au murit intoxicați cu monoxid de carbon și un amestec de acid sulfuric și amoniac
Daniela Lozneanu, inspector-șef ITM Botoșani: „Cei de acolo nu știau despre pericolul acelei fose. De asta au și intrat fără niciun fel de măsură de protecție, fără echipament, fără mască de gaz”.
Romică Magopeț, primarul localității Ibănești: „Dintr-un gest de solidaritate, să spunem extremă, fiecare a încercat să ajute pe celălalt și s-a sfârșit cu patru decese”.
Lui Viorel Secrieru i se născuse o fetiță de zece zile. Valeriu Bulubenchi urma să își însoare fiul în septembrie. Familiile lor lansează acuzatii.
Petrea Secrieru, tatăl lui Vasile Secrieru, a declarat: „Condiția să fie om specializat ca să intre în groapa aceea. Al meu băiat avea alt post de lucru nu acolo. În altă parte lucra. Dar ce s-a întâmplat cum a ajuns acolo nu știu. L-a trimis patronul”.
Elena Secrieru, mama lui Vasile Secrieru: „L-a trimis pe dânsul ca să-i salveze pe ceilalți și a rămas și el acolo. De ce l-a trimis dacă nu avea mască?”.
Verișoara lui Valeriu Bulubenchi: „Verișorul meu a intrat acolo împingându-l șeful lui”.Poliția și Parchetul fac anchetă pentru ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate în muncă. Pentru că vorbim despre un accident colectiv de muncă, cercetarea a fost preluată de ITM București.