transhumanta-a-fost-inclusa-in-patrimoniul-imaterial-unesco-al-umanitatii-–-romania,-alaturi-de-alte-9-tari

 

Străvechiul obicei al transhumanței, adică strămutarea sezonieră a turmelor, a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO.

Dosarul multinaţional ”Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor”, depus de zece ţări, între care şi România, a fost înscris pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii a UNESCO

Transhumanța a demonstrat rolul excepțional pe care deplasarea sezonieră a turmelor între zonele de munte și cele de câmpie îl are în protejarea mediului și în special a biodiversității pășunilor montane. 

„Transhumanţa contribuie la incluziunea socială, consolidând identitatea culturală şi legăturile dintre familii, comunităţi şi teritorii, contracarând în acelaşi timp efectele depopulării rurale. Practică ancestrală, transhumanţa decurge dintr-o cunoaştere profundă a mediului şi presupune practici sociale şi ritualuri legate de îngrijirea, creşterea şi dresajul animalelor şi de gestionarea resurselor naturale.

În jurul transhumanţei s-a dezvoltat un întreg sistem socio-economic, de la gastronomie la meşteşuguri locale şi festivităţi care marchează începutul şi sfârşitul unui sezon. Familiile au pus în practică şi au transmis transhumanţa prin observare şi practică timp de mai multe generaţii. Comunităţile care locuiesc de-a lungul rutelor de transhumanţă joacă, de asemenea, un rol important în transmiterea acestei practici, de exemplu prin celebrarea trecerilor de turme şi organizarea de festivaluri”, potrivit UNESCO.

Decizia a fost luată la cea de-a 18-a sesiune a Comitetului Interguvernamental pentru Salvagardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, întrunită marți în Botswana.

Valoarea Transhumanței, ca ocupație tradițională și ca mijloc de păstrare a identității culturale, a fost recunoscută ca patrimoniu cultural imaterial al umanității la cea de-a 18-a reuniune a Comitetului Interguvernamental al Convenției UNESCO pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, desfășurată la Kasane (Republica Botswana), în perioada 4-9 decembrie. România face parte din grupul de 10 țări care au lucrat împreună, în ultimii ani, pentru a obține această recunoaștere la nivel internațional.

Dosarul Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor a fost coordonat de Ministerul Culturii și Sportului din Spania, în colaborare cu instituțiile omoloage din Albania, Andorra, Austria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg și România. Contribuția României la acest dosar a fost coordonată de Ioana Baskerville și realizată prin colaborarea între experți din Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial a Ministerului Culturii și specialiști de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (în special din cadrul Agenției Națională a Zonei Montane) și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Dosarul multinaţional „Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor” a fost depus la UNESCO în martie 2020 de Albania, Andorra, Austria, Croaţia, Franţa, Grecia, Italia, Luxemburg, România şi Spania. Acesta este o extensie a unui element similar înscris în anul 2019 în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, „Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor de-a lungul traseelor migratoare în zona mediteraneeană şi în Alpi”, la propunerea Austriei, Greciei şi Italiei.

10 țări europene au colaborat la dosarul multinațional al transhumanței: Albania – Andorra – Austria – Croația – Franța – Grecia – Italia – Luxemburg – România – Spania.

 

„Această victorie nu este doar a noastră, ci este rezultatul unei colaborări remarcabile cu alte țări europene implicate în dosar și a eforturilor specialiștilor în protejarea și promovarea moștenirii culturale inestimabile a transhumanței.

Includerea în UNESCO subliniază importanța și semnificația obiceiului transhumanței în contextul cultural al umanității și reprezintă un pas crucial în eforturile noastre de conservare a tradițiilor autentice pentru generațiile viitoare”, a transmis Comisia Parlamentară UNESCO.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *