Trei francezi care au urcat pentru prima dată pe un traseu montan din România au fost ajutaţi de salvamontişti, după ce s-au dus pe creasta principală din Piatra Craiului fără echipament şi fără apă. Au încercat să coboare printr-o zonă extrem de periculoasă şi abia când nu au mai ştiut ce să facă au sunat la 112. Au fost luaţi cu elicopterul, pentru că erau prea obosiţi să mai continue.
„Astăzi, 23 iulie 2024, Serviciul Public Local Salvamont Zărneşti a primit un apel de urgenţă prin 112, cu privire la trei tineri francezi. Aflaţi pentru prima dată pe un traseu montan din România, în urmă cu o zi aceştia au urcat la vârful Piscul Baciului şi au înnoptat la refugiul Grind 2, de unde, astăzi, au decis să acceseze creasta principală a Masivului Piatra Craiului, fără a avea asupra lor nici un element de echipament montan, ori apă. În aceste condiţii, după cum era de aşteptat, au intervenit epuizarea fizică şi simptomele de deshidratare”, au transmis marţi seară reprezentanţii Salvamont Zărneşti, citați de News.ro.
Aceştia explică faptul că turiştii au decis să părăsească rapid traseul de creastă şi au vrut să coboare direct versantul estic al masivului, în speranţa că vor ajunge la baza muntelui.
„Această iniţiativă s-a încheiat rapid din cauza configuraţiei terenului, sub ei deschizându-se un coronament calcaros. În urma interceptărilor noastre, de a-i localiza, iniţial s-a optat pentru întoarcerea lor către creasta principală, doar că, având în vedere starea acestora, s-a decis extracţia pe cale aero, cu sprijinul POA Braşov. Astfel, toate cele trei persoane au fost extrase prin troliere din creasta principală a masivului Piatra Craiului şi coborâte în siguranţă la baza muntelui”, au mai transmis salvamontiştii.
Aceştia atrag din nou atenţia asupra modului în care se aleg traseele montane de către turişti.
„Această conjunctură ne determină să atragem încă o dată atenţia asupra modului cum alegem traseele montane, echipamentul adecvat pentru ture de o zi, ori de înnoptat pe munte, cantitatea de apă necesară unei astfel de ture, hrană, etc. În cazul celor trei, toate aceste elemente au lipsit cu desăvârşire…”, au explicat salvamontiştii.