Preşedintele ales al SUA Donald Trump îl numeşte pe Stephen Miller, un vechi consilier al său şi un adept al liniei dure în domeniul imigraţiei, în funcţia de şef-adjunct al politicii în noua sa administraţie, relatează News.ro citând agenția Associated Press.
Confirmând numirea, vicepreşedintele ales JD Vance a postat luni pe X un mesaj de felicitare pentru Miller şi a spus: „Aceasta este o altă alegere fantastică a preşedintelui”.
Stephen Miller, în vârstă de 39 de ani, este unul dintre cei mai vechi asistenţi ai lui Trump, încă din prima sa campanie pentru Casa Albă. A fost consilier principal în primul mandat al lui Trump şi a fost o figură centrală în multe dintre deciziile sale politice, în special în ceea ce priveşte imigraţia, inclusiv ideea de a separa mii de familii de imigranţi ca un program de descurajare, în 2018.
Miller a contribuit, de asemenea, la elaborarea multor discursuri de linie dură ale lui Trump şi a fost adesea faţa publică a acestor politici în timpul primului mandat al lui Trump şi în timpul campaniilor sale.
De când a părăsit Casa Albă, Miller a fost preşedintele America First Legal, o organizaţie a foştilor consilieri ai lui Trump, modelată ca o versiune conservatoare a American Civil Liberties Union. America First Legal a contestat administraţia Biden, companiile media, universităţile, pe teme precum libertatea de exprimare şi religie şi securitatea naţională.
El a fost, de asemenea, o prezenţă frecventă în timpul campaniei lui Trump din acest an, călătorind la bordul avionului său şi vorbind adesea înaintea lui Trump la mitingurile sale.
Miller a stârnit o mulţime de aplauze la mitingul lui Trump de la Madison Square Garden în ultima etapă a campaniei, spunând mulţimii că „salvarea este aproape”, după ceea ce el a numit „decenii de abuzuri asupra oamenilor buni din această naţiune”. „Locurile lor de muncă au fost jefuite şi furate de la ei şi trimise în Mexic, Asia şi ţări străine. Vieţile celor dragi le-au fost smulse de imigranţi ilegali, bande criminale şi bătăuşi care nu au ce căuta în această ţară”, a afirmat Miller. „Ne aflăm astăzi aici la o răscruce de drumuri”, a continuat el, prezentând scrutinul drept „o alegere între trădare şi reînnoire, între autodistrugere şi salvare, între eşecul Americii sau triumful Americii”.
Deoarece nu este un post în Cabinet, această numire nu necesită confirmarea Senatului.
Pe cine a ales Trump până acum pentru funcții de conducere în noua sa administrație
Donald Trump a început procesul de alegere a unui cabinet şi de selectare a altor oficiali de rang înalt ai administraţiei imediat după victoria sa în alegerile prezidenţiale. Până acum sunt cunoscute următoarele numiri:
Susie Wiles, şefă de cabinet
Trump a anunţat joi că Susie Wiles, unul dintre cei doi directori ai campaniei sale, va fi şefa sa de cabinet la Casa Albă.
Deşi specificul opiniilor sale politice este oarecum neclar, Susie Wiles, în vârstă de 67 de ani, este creditată pentru conducerea unei campanii de succes şi eficiente. Susţinătorii ei speră că va insufla un sentiment de ordine şi disciplină care a lipsit adesea în timpul primului mandat de patru ani al lui Trump, când acesta a avut mai mulţi şefi de cabinet.
Tom Homan, „ţarul frontierelor”
Trump a anunţat duminică seară că Tom Homan, fostul director interimar al Serviciului de Imigraţie şi Control Vamal (ICE) din prima sa administraţie, va fi responsabil de frontierele ţării.
Trump a făcut din reprimarea persoanelor aflate ilegal în ţară un element central al campaniei sale, promiţând expulzări în masă.
Tom Homan, în vârstă de 62 de ani, a declarat luni că va acorda prioritate expulzării imigranţilor aflaţi ilegal în SUA care reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei şi securităţii, precum şi a celor care ameninţă locurile de muncă.
Trump, într-o postare pe platforma sa Social Truth, a declarat: Homan va fi „responsabil de frontierele naţiunii noastre („Ţarul frontierelor”), inclusiv, dar fără a se limita la frontiera sudică, frontiera nordică, toată securitatea maritimă şi aviatică”, inclusiv expulzarea imigranţilor aflaţi ilegal în SUA.
Elise Stefanik, ambasador la ONU
Trump a anunţat luni că Elise Stefanik, membră republicană a Congresului şi susţinătoare convinsă a lui Trump, va fi ambasadoarea sa la Naţiunile Unite.
Stefanik, în vârstă de 40 de ani, reprezentantă în Congres a statului New York şi preşedintă a Conferinţei republicane a Camerei Reprezentanţilor, a ocupat o poziţie de conducere în Camera Reprezentanţilor în 2021, când a fost aleasă să o înlocuiască pe reprezentanta de atunci Liz Cheney, înlăturată pentru că a criticat afirmaţiile false ale lui Trump privind frauda electorală.
„Sunt onorat să o nominalizez pe preşedinta Elise Stefanik pentru a face parte din cabinetul meu în calitate de ambasador al SUA la Naţiunile Unite”, a declarat Trump într-un comunicat. „Elise este o luptătoare incredibil de puternică, dură şi inteligentă pentru America First”, a punctat preşedintele ales.
Stefanik va ajunge la ONU după promisiunile îndrăzneţe ale lui Trump de a pune capăt războiului declanșat de Rusia în Ucraina şi războiului Israelului din Gaza.