Naționala Turciei își continuă parcursul de vis la Campionatul European din Germania, după ce a reușit să se califice în faza sferturilor, eliminând Austria în optimi, scor 2-1.
Austria – Turcia 1-2
Turcia a început excelent partida de pe Red Bull Arena din Leipzig și a deschis scorul după doar 57 de secunde prin Merih Demiral. Este cel mai rapid gol din istoria EURO în fazele eliminatorii.
Același Demiral a fost aproape de a dubla avantajul turcilor, în minutul 24, dar execuția sa s-a dus peste poartă.
Austria a avut prima ocazie de gol în prelungirile primei reprize, prin Baumgartner, însă acesta nu a fost suficient de precis pentru a înscrie.
În a doua repriză, Turcia a marcat din nou, tot Merih Demiral fiind cel care a înscris, în minutul 59.
A fost momentul în care austriecii au înțeles că e totul sau nimic, iar atacurile la poarta lui Gonuk au început să fie din ce în ce mai dese.
Michael Gregoritsch, jucătorul celor de la Freiburg, a redus din diferență în minutul 66 al partidei, însă a fost insuficient pentru a evita înfrângerea.
EURO 2024, tabloul optimilor
Elveția – Italia 2-0
Germania – Danemarca 2-0
Anglia – Slovacia 2-1 (după prelungiri)
Spania – Georgia 4-1
Franța – Belgia 1-0
Portugalia – Slovenia 0-0 (3-0 d. l. d.)
România – Olanda 0-3
Austria – Turcia 1-2
EURO 2024, tabloul sferturilor
Spania – Germania
Portugalia – Franța
Olanda – Turcia
Anglia – Elveția.