Activişti pentru drepturile animalelor au reuşit să obţină în instanţă oprirea aplicării unui ordin emis de preşedintele provinciei italiene Trento care prevedea împuşcarea unui urs care a atacat un turist ce se plimba într-o pădure, relatează luni agenţia de presă EFE, citată de Agerpres.
„Rămâne în pronunţare adoptarea măsurilor cele mai adecvate pentru asigurarea eventualei captivităţi a exemplarului identificat drept Kj1″, numele dat ursului, a hotărât Tribunalul Administrativ Regional din Trento, care a acceptat cererile înaintate de mai multe grupuri de apărare a animalelor pentru a nu fi aplicat ordinul de ucidere a ursului.
Preşedintele regional al provinciei, Maurizio Fugatti, emisese duminică acest ordin, însoţit de probele conform cărora ursul „Kj1” este responsabil pentru atacul asupra turistului, astfel că a dispus împuşcarea ursului, a doua dispoziţie de acest fel după zece zile de polemici.
S-a propus transferul ursului în România
În aceste condiţii, organizaţiile de protecţie a animalelor au propus transferul ursului în România.
Avocata grupului „Onlus” pentru protecţia animalelor, Francesca Patanella, a susţinut că în România „sunt pregătiţi să primească ursul” şi a calificat drept „inutil” ordinul de împuşcare a acestuia, „dat fiind că există o alternativă de transfer, aşadar uciderea nenecesară a unui animal poate fi considerată un delict”.
La rândul său, Entitatea Naţională pentru Protecţia Animalelor (ENPA) din Italia a invocat faptul că se teme că ursul „Kj1” va fi ucis de braconieri, cum s-a întâmplat anterior cu alţi doi urşi pentru care Maurizio Fugatti a decis de asemenea să fie împuşcaţi.
Au mai fost astfel de polemici în Italia
Atacul acelui urs a avut loc pe 16 iulie şi a avut ca victimă un turist ce se plimba singur printr-o pădure şi a suferit răni la mâini şi picioare. Preşedintele regional a emis apoi un prim ordin de împuşcare a ursului, dar care a fost suspendat preventiv de justiţie cu argumentul că nu exista „o evaluare definitivă a trasabilităţii reale a atacului ursului”.
Nu este primul caz de acest fel care provoacă polemici în Italia. De exemplu, în septembrie anul trecut, uciderea unei ursoaice brune în pericol de extincţie a generat un val de proteste şi inclusiv ameninţări la adresa bărbatului care a împuşcat animalul şi care a avut nevoie de protecţia poliţiei.