Kievul cere de urgență aliaților săi occidentali noi sisteme moderne de apărare antiaeriană precum Patriot pentru a se proteja de loviturile rusești, care au vizat numeroase centrale electrice și aerodromuri militare în ultimele luni.
„Al treilea sistem de apărare antiaeriană Patriot al Germaniei a ajuns deja în Ucraina. Acesta va consolida protecția populației și a infrastructurii țării”, a declarat Martin Jaeger, ambasadorul Germaniei la Kiev, pe contul său X.
„Echipa ucraineană (de utilizare a acestui) sistem a urmat cu succes o formare corespunzătoare în Germania în ultimele luni”, a adăugat el.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat această „veste excelentă”.
„Ne-am propus să dublăm puterea scutului nostru antiaerian, iar astăzi începem să facem acest lucru”, a subliniat el în mesajul său zilnic.
La începutul lunii aprilie, Germania și-a anunțat intenția de a furniza Ucrainei o baterie Patriot suplimentară, după cele două pe care le-a trimis deja. Aceste sisteme avansate sunt în special capabile să doboare rachetele hipersonice rusești.
În iunie, Zelenski a insistat că țara sa are nevoie de cel puțin șapte sisteme antiaeriene Patriot moderne suplimentare, inclusiv două pentru apărarea regiunii Harkov din nord-est, care a fost ținta unei ofensive rusești începând cu 10 mai.
În afară de Germania, România a promis să livreze Ucrainei o baterie Patriot. Statele Unite ar putea furniza, de asemenea, o baterie suplimentară, conform rapoartelor mass-media americane.
Italia s-a angajat să trimită o baterie de Samp-T, un sistem de apărare aeriană italo-francez.