Janis Mazeiks a menționat că aceste echipamente vor contribui la prevenirea intruziunilor dronelor străine pe teritoriul Republicii Moldova, conform presei din Moldova.

„Este clar că aceste acțiuni (căderea dronelor, n.r.) reprezintă o violare a spațiului aerian și a statutului de neutralitate. Este important să vedem ce face Republica Moldova pentru a preveni această situație. În acest context, pot sublinia susținerea Uniunii Europene pentru forțele armate ale Republicii Moldova”, a spus Mazeiks la emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova.

„În ultimii trei ani, am furnizat multe echipamente non-letale și vom furniza și echipamente pentru protecție antiaeriană. Este vorba despre un sistem de interceptare a dronelor”, a adăugat Janis Mazeiks.

De asemenea, oficialul a subliniat că țara condusă de Maia Sandu și forțele sale armate pot conta pe sprijinul Uniunii Europene.

La începutul lunii decembrie, au fost găsite fragmente ale unei drone de mici dimensiuni în raionul Orhei. Incidente similare au fost raportate recent și în raioanele Căușeni, Râșcani, precum și în capitala Chișinău.