Curtea Constituțională a respins sâmbătă seară contestațiile formulate în privința candidaturilor lui Mircea Geoană, Marcel Ciolacu și Ludovic Orban la alegerile prezidențiale, au declarat pentru HotNews.ro surse din CCR.

Judecătorii constituționali s-au reunit în ședință de la ora 21,00, pentru o decizie privind aceste contestații.

CCR a transmis sâmbătă seară că, „având în vedere necesitatea unei documentări suplimentare”, a amânat pentru ora 21.00 dezbaterea contestaţiei împotriva candidaturii lui Mircea Geoană, contestaţie formulată de Talpoş Ioan. Tot pentru ora 21.00 a fost amânată o decizie privind contestaţia formulată împotriva candidaturii lui Ludovic Orban la alegerile prezidențiale, contestaţie formulată de Valerian Stan.

În aceeași ședință va fi analizată și o contestație împotriva candidaturii lui Marcel Ciolacu, contestație depusă de Asociația Europeană pentru Opoziție Economică. Anunțul a fost făcut de CCR după ora 21.00, când a început ședința.

Curtea Constituţională a anunțat într-un comunicat oficial că a respins, cu unanimitate de voturi, contestaţia formulată de Şerban Sanda Puica privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale lui Nicolae Ciucă la alegerile prezidențiale.

CCR a respins și contestaţia formulată de Ioan Todiroae împotriva înregistrării candidaturii lui Kelemen Hunor la prezidențiale.

La Curtea Constituțională fuseseră depuse șapte contestații împotriva candidaturilor lui Mircea Geoană, Nicolae Ciucă, Diana Șoșoacă (două contestații), Kelemen Hunor, Ludovic Orban și Miron Cozma. De menționat că Biroul Electoral a respins candidatura la prezidențiale a fostului lider al minerilor Miron Cozma.

Termenul pentru înregistrarea candidaturilor la alegerile prezidenţiale expiră sâmbătă, la ora 24.00.

Până acum, BEC a validat candidaturile lui George Simion, Elena Lasconi, Nicolae Ciucă, Călin Georgescu, Kelemen Hunor, Mircea Geoană, Diana Şoşoacă. Vineri şi-au mai depus candidatura Cristian Diaconescu, Cristian Terheş şi Ana Birchall.

Sâmbătă și-au depus candidaturile și preşedintele PSD, Marcel Ciolacu şi preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban.

citeste mai mult …