Bărbatul din Bihor a reușit să încaseze peste 36.000 euro de la „amorezi”, după ce a folosit diverse pretexte. Odată ajuns în fața instanței, magistrații s-au dovedit, însă, greu de îndupleca. Aceștia l-au condamnat pe la pedeapsă cu suspendare și l-au trimis la muncă voluntară.

Prima victimă a fost „agăţată” de bihorean în septembrie 2022.

„Odată cu trecerea timpului, persoana vătămată a început să dezvolte sentimente pentru respectiva femeie, aceasta din urmă dându-i de înţeles că şi ea, la rândul ei, a dezvoltat sentimente pentru persoana vătămată”, arată procurorii în rechizitoriul prezentat în fața instanței.

Anchetatorii au prezentat și schema folosită de escroc: Acesta se plângea că are probleme cu plata chiriei, apoi de datorii la cămătari lăsaţi de fostul prieten, alături de care ar fi luat un împrumut pentru o mașină.

Fără să o cunoască în realitate pe partenera sa virtuală, bărbatul păcălit i-a virat în cont sumele cerute.

Ulterior, în scenariu a intrat şi un bărbat. Era tot escrocul, care juca rol de recuperator, şi l-a sunat ca să-i explice că „prietena” lui are datorii la mai multe persoane și, dacă nu îi va da 500 de euro, o va obliga să se prostitueze în străinătate.

„Nu m-am simțit obligat sau amenințat, dar am trimis banii pentru ca femeia respectivă, despre care am crezut că există, să nu pățească nimic rău”, a povestit anchetatorilor victima, care şi-a dat seama că e înşelată abia după o lună în care a plătit peste 17.000 euro.

Ciolacu aruncă bomba: Se poartă negocieri cu turcii pentru restituirea sabiei lui Ștefan cel Mare

Cert e că, la ultima plată, escrocul a fost prins chiar în momentul în care a ridicat banii de la un oficiu poștal din Oradea.

În timpul anchetei care a urmat, bărbatul a recunoscut că nu era la prima afacere de acest gen, susţinând că a comis faptele pentru că avea datorii la cămătari. Printre victime, s-a numărat şi un alt bărbat cunoscut tot pe Facebook şi care a ajuns să-i plătească peste 19.000 euro.

Motivele oferite erau aceleași: ar fi avut probleme medicale, datorii la chirie și, mai apoi, la cămătari periculoși. Prin mesaje online, i-ar fi cerut ca banii să fie trimiși în diferite conturi, chipurile ale unor cunoscuți, dar de fapt toate ale lui.

Trimis în judecată pentru şantaj, bihoreanul a fost condamnat, la finalul săptămânii trecute, la 2 ani și 6 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe un termen de supraveghere de 4 ani. În plus, va trebui să restituie banii obținuți de la cei doi bărbați și să muncească 120 de zile în folosul comunității.

Irinel Columbeanu jubilează: A scăpat de datorii. Decizia judecătoriei care îi va face viața mai ușoară fostului milionar