Porumbeii din oraşul Limburg din vestul Germaniei scapă cu viaţă – pentru moment, cel puţin – după ce Consiliul local a anunţat că nu va implementa o decizie stabilită prin referendum de a ucide aceste păsări, scrie agenția germnă de presă DPA.
Dezbaterea referitoare la soarta porumbeilor din oraş durează de mai multe luni, iar în urma criticilor, Consiliul municipal din acest oraş din landul Hessa a decis recent că 200 dintre aceste păsări vor putea fi salvate, potrivit Agerpres.
Salvatori din cadrul Gut Aiderbichl, o organizaţie austriacă pentru drepturile animalelor, au afirmat vineri că pot captura păsările şi că le vor transporta apoi la un refugiu din comuna Eslarn, din landul vecin Renania-Palatinat.
Asociaţia spune că refugiul este unul dintre cele mai mari de acest gen din Europa şi este prevăzut cu două voliere care găzduiesc deja aproximativ 3.000 de porumbei.
În urma unui referendum municipal desfăşurat în luna iunie, majoritatea populaţiei a susţinut decizia Consiliului de ucidere a porumbeilor.
Păsările urmau să fie ameţite, iar apoi omorâte prin ruperea gâtului.
Însă veştile nu sunt însă în totalitate pozitive pentru rezidenţii înaripaţi ai oraşului, notează DPA. Potrivit unui recensământ realizat de municipalitate cu puţin timp în urmă, în Limburg au fost număraţi aproximativ 700 de porumbei. Obiectivul declarat este o populaţie stabilă de circa 300 de păsări, ceea ce înseamnă că după ce vor fi mutaţi cei 200 de porumbei în Eslarn, alţi 200 de porumbei tot vor trebui să fie sacrificaţi.
Un purtător de cuvânt al Primăriei din oraşul german a dezvăluit că o nouă numărătoare a fost realizată în septembrie.
Nu se cunosc încă rezultatele, dar publicarea lor este planificată pentru anul acesta. În baza noilor cifre, subiectul va trebui din nou discutat.
Dieter Ehrengruber, directorul executiv al asociaţiei Gut Aiderbichl, a subliniat că salvarea păsărilor din Limburg se va face o singură dată, iar problema suprapopulării porumbeilor din oraş nu va fi rezolvată prin mutarea păsărilor sau prin sacrificarea celor rămaşi.