Lloyd Doggett a devenit marți primul deputat democrat din SUA care i-a cerut public lui Joe Biden să se retragă din cursa pentru Casa Albă, după prestația slabă a președintelui în dezbaterea electorală de săptămâna trecută cu Donald Trump, relatează AFP, Reuters și NBC News.

„Recunoscând că, spre deosebire de Trump, primul angajament al președintelui Biden a fost întotdeauna față de țara noastră, nu față de el însuși, am speranța că va lua decizia dureroasă și dificilă de a se retrage. Îl invit respectuos să facă acest lucru”, a afirmat congresmanul texan, într-un comunicat de presă.

Lloyd Doggett a invocat prestația slabă a lui Biden în timpul dezbaterii prezidențiale și faptul că Biden „a fost în urma lui Donald Trump” tot anul în sondaje.

„Principala noastră considerație trebuie să fie cine are cea mai bună speranță de a salva democrația noastră de la o preluare autoritară de către un criminal și banda lui. Prea multe sunt în joc pentru a risca o victorie a lui Trump – un risc prea mare pentru a presupune că ceea ce nu a putut fi întors într-un an, ceea ce nu a fost întors în dezbatere, poate fi întors acum”, a mai afirmat Doggett, în comunicat.

„Președintele Biden ne-a salvat democrația, scăpându-ne de Trump în 2020. El nu trebuie să ne arunce în brațele lui Trump în 2024”, a mai spus parlamentarul democrat.

În timp ce numeroși democrați și-au exprimat în privat îngrijorarea sau au sugerat, sub rezerva anonimatului ca Biden să părăsească cursa pentru Casa Albă, Doggett, care are 77 de ani, este primul deputat care o afirmă deschis. El reprezintă un district din Austin, Texas, și este membru al Congresului SUA încă din 1995.

„Reprezint inima unui district reprezentat cândva de Lyndon Johnson”, a continuat Doggett. „În circumstanțe foarte diferite, el a luat decizia dureroasă de a se retrage. Președintele Biden ar trebui să facă același lucru”, a mai arătat parlamentarul.

Nu este clar dacă – sau câți – democrați îi vor urma exemplul, deoarece Biden și echipa lui au insistat că președintele va rămâne în cursă și va fi candidatul partidului la alegerile din noiembrie 2024. Un oficial al campaniei lui Biden a declarat că președintele „rămâne în cursă” și a precizat că alți democrați, inclusiv liderul majorității din Senat, Chuck Schumer, au făcut declarații de susținere a lui Biden.

Doggett a subliniat că el crede că Biden a „realizat multe pentru țara noastră acasă și în străinătate” ca președinte, dar a adăugat: „În timp ce o mare parte din munca sa a fost transformațională, el a promis să fie (un președinte) de tranziție. El are oportunitatea de a încuraja o nouă generație de lideri din care poate fi ales un candidat care să ne unească țara, printr-un proces deschis și democratic”.

„Președintele Biden a continuat să rămână substanțial în urma senatorilor democrați în statele-cheie și în majoritatea sondajelor a rămas în urma lui Donald Trump. Am sperat că dezbaterea va oferi un impuls pentru a schimba această situație. Dar nu a fost așa. În loc să îi liniștească pe alegători, președintele nu a reușit să își apere eficient numeroasele realizări și să expună numeroasele minciuni ale lui Trump”, a mai arătat Doggett.

El a susținut că decizia Curții Supreme privind imunitatea adaugă o nouă urgență sarcinii ca Trump să fie învins. „Săptămâna aceasta, odată cu crearea de către Curtea Supremă a «unei zone fără legi în jurul președintelui», Trump, care beneficiază de imunitate, ar putea introduce America într-o eră lungă, întunecată și autoritară, necontrolată nici de instanțe, nici de un Congres republican supus”, a argumentat Doggett.

Anturajul lui Biden, presat să recunoască starea preşedintelui

După dezbaterea electorală dezastruoasă a lui Joe Biden în faţa lui Donald Trump, tabăra democrată îl îndeamnă pe preşedintele american să fie „cinstit” cu privire la adevărata sa stare, în timp ce apar tot mai multe întrebări asupra responsabilităţii celor din cercul său apropiat, mai scriu marţi AFP și Agerpres.

„Trebuie să fim sinceri cu noi înşine asupra faptului că nu este vorba doar despre o noapte care a fost oribilă”, a declarat marţi la postul CNN congresmanul democrat Mike Quigley.

„Oamenii doresc ca (…) preşedintele şi echipa sa să fie sinceri cu noi în privinţa stării sale” şi în legătură cu faptul că dezbaterea de joi „a fost într-adevăr o anomalie”, a declarat la rândul său senatorul Sheldon Whitehouse, la postul local WPRI-TV.

Acest congresman democrat din statul Rhode Island s-a declarat „îngrozit” de dezbaterea electorală cu fostul preşedinte republican Donald Trump, în timpul căreia Joe Biden a apărut foarte confuz, iar uneori complet pierdut.

Liderul de la Casa Albă nu a mai dat de atunci niciun interviu în direct şi nici nu a participat la vreo conferinţă de presă, situaţii care l-ar pune în situaţia să vorbească liber şi fără prompter, la fel ca în cele 90 de minute din dezbaterea cu Trump.

Luni, la sfârşitul unui discurs foarte scurt despre o decizie a Curţii Supreme, o jurnalistă l-a întrebat dacă intenţionează să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Dar preşedintele s-a întors şi a părăsit încăperea fără să răspundă.

Apar întrebări şi cu privire la responsabilitatea cercului apropiat al preşedintelui democrat în vârstă de 81 de ani, format din câţiva vechi consilieri ai săi, precum Ron Klain, Anita Dunn sau Mike Donilon, dar şi soţia sa Jill Biden, care îl încurajează să rămână în cursa electorală deşi declinul stării sale fizice şi psihice este tot mai vizibil.

Atitudinea uneori aproape arogantă a echipei lui Biden, care îi consideră o „brigadă de laşi” pe cei care îi sugerează să-şi retragă candidatura prezidenţială, pune la încercare răbdarea democraţilor.

„Echipa de campanie ignoră întrebările puse de oameni”, acuză astfel senatorul democrat Peter Welch, care a cerut marţi într-un interviu acestei echipe „să recunoască realitatea”.

Articole recente, publicate mai ales de site-urile Axios şi Politico, descriu un preşedinte care mai poate să lucreze doar de la ora zece dimineaţa până la patru după-amiaza şi care citeşte doar note redactate în aşa fel încât să evite orice nelămurire.

Totuşi, Casa Albă continuă să respingă orice semn de întrebare despre aptitudinea intelectuală a lui Joe Biden, răspunzând uneori pe acest subiect cu o iritare evidentă.

O investigaţie recentă a Wall Street Journal care constată „declinul” preşedintelui octogenar a avut ca efect un val de critici deosebit de dure aduse acestei publicaţii de către echipa de comunicare a preşedintelui.

De asemenea, un lucru observat de mai multe săptămâni, Joe Biden este înconjurat de consilierii săi în timp ce se deplasează de la ieşirea Casei Albe până la elicopterul ce-l aşteaptă pe peluza din faţa clădirii, astfel încât ziariştii să nu surprindă cu camerele de luat vederi mersul anevoios al preşedintelui.

Acesta din urmă, care mereu a fost predispus la gafe, nu a mai dat o conferinţă lungă de presă din ianuarie 2022 şi a evitat discuţiile neprevăzute cu jurnaliştii.

Deşi sondajele nu arată vreo diferenţă concludentă între el şi Trump, Biden îşi vede acum candidatura slăbită după dezbaterea electorală de joi cu rivalul său republican, Donald Trump. Actualul preşedinte a părut în dezbatere nesigur, adesea dezorientat şi incoerent, fără a fi capabil să ducă vreo frază până la capăt.

După dezbatere, voci din Partidul Democrat au sugerat că ar fi bine ca el să se retragă din cursa electorală pentru alegerile din noiembrie.

Joe Biden a dat asigurări însă a doua zi că nu are nicio intenţie să renunţe la candidatura pentru al doilea mandat, concluzie ce pare că şi-o menţine inclusiv după întâlnirea sa din weekend cu familia la reşedinţa prezidenţială de la Camp David.

Într-un interviu acordat acolo revistei Vogue, soţia lui, Jill Biden, a promis că va continua lupta. „Nu vom permite ca aceste 90 de minute (de dezbatere) să definească cei patru ani în care a fost preşedinte. Vom continua să luptăm!”, a dat asigurări prima doamnă a SUA.

Citiți și:

citeste mai mult …