Un fost soldat paramilitar sârb a fost extrădat din Franţa în Croaţia, unde este suspectat că a comis crime împotriva unor prizonieri de război în 1991 şi în special pentru că a participat la execuţia a şase deţinuţi, a declarat miercuri poliţia croată, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Acest cetăţean croat în vârstă de 62 de ani, care la momentul faptelor era membru al unei „unităţi paramilitare sârbe”, a fost arestat pe 5 octombrie la punctul de frontieră Calais din nordul Franţei, la sosirea din Regatul Unit, potrivit unui comunicat de presă emis de poliţie.

Suspectul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, a fost predat marţi autorităţilor croate şi plasat într-o închisoare din Osijek, în estul ţării.

Procurorul croat îl suspectează că a participat, în octombrie 1991, la execuţia a cinci soldaţi şi poliţişti croaţi şi a unei „persoane necunoscute”, „în curtea unei case din Ceric”, un sat din apropiere de Vinkovci, conform aceleiaşi surse. El este suspectat, de asemenea, că a persecutat trei membri ai forţelor armate croate, toţi în vârstă de 18 ani, în Ceric şi în satul vecin Mirkovci, tot în octombrie 1991.

Alţi trei foşti membri ai unităţii din care a făcut parte sunt căutaţi pentru aceleaşi fapte.

Aceste crime au fost comise după capturarea acestei zone, pe 2 octombrie 1991, de către forţele sârbe care s-au opus independenţei Croaţiei, una din cele şase foste republici ale Iugoslaviei.

Proclamarea independenţei de către Croaţia în 1991 a declanşat un război împotriva separatiştilor sârbi, susţinuţi de Belgrad. Conflictul a provocat aproximativ 20.000 de morţi.

citeste mai mult …