„Mă simt obligată să trag încă un semnal de alarmă cu privire la tratamentul nedrept și discriminatoriu la care sunt supuși cetățenii români, suporteri ai echipei naționale de fotbal, la intrarea în Germania. Cu toate că am făcut apeluri clare și repetate pentru a înceta aceste practici inacceptabile, abuzurile au continuat într-o manieră revoltătoare”, a declarat senatoarea.

Moagher a adus în discuție multiple cazuri în care suporterii români au fost supuși unor abuzuri, culminând cu incidentele recente de la meciul dintre România și Belgia. În aceste cazuri, posesia unui tricou sau a unui steag național ar fi fost considerate motive suficiente pentru refuzul accesului și expulzare.

 

„Este absolut inacceptabil ca posesia unui tricou de grup sau a unui steag al țării tale să fie considerată un motiv valid pentru refuzul accesului, arestare și expulzare. Acești suporteri, oameni dedicați și pasionați de echipa lor națională, au investit resurse considerabile în bilete, transport și cazare. Eforturile lor sunt anulate de un tratament injust și disproporționat”, a adăugat Moagher.

  „Gravă încălcare a principiilor UE”

Senatoarea a subliniat că aceste practici ridică mari semne de întrebare privind aplicarea imparțială a legii și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor români. „Este inadmisibil ca în Uniunea Europeană, unde principiile de libertate de mișcare și respect pentru drepturile fundamentale sunt esențiale, să asistăm la astfel de abuzuri sistematice”, a spus ea.

 

Moagher consideră că acțiunile autorităților germane constituie o gravă încălcare a principiilor Uniunii Europene și solicită o investigare imediată și amănunțită a acestor incidente. „Solicit o investigare imediată și amănunțită a acestor incidente și luarea de măsuri drastice pentru a preveni repetarea unor astfel de abuzuri. Este imperativ ca toți cetățenii Uniunii Europene să fie tratați cu respect și demnitate, indiferent de naționalitate”, a declarat senatoarea.

 

În semn de protest, senatoarea va depune toate procesele verbale și declarațiile la ambasada Germaniei. „Ca senator al României, voi continua să lupt pentru drepturile cetățenilor noștri și voi insista ca aceste incidente să fie soluționate într-un mod care să reflecte valorile și principiile pe care le împărtășim în cadrul Uniunii Europene. Este timpul ca aceste abuzuri să înceteze și ca toți cetățenii europeni să fie tratați în mod echitabil și demn”, a concluzionat Laura Mihaela Moagher.