Ăștia ai mei, fiică-mea și ginere-meu, cred că s-au născut cu drumul în picioare. N-ar sta ei în vreun week-end acasă, măcar cât stă câinele în coadă. Ți-ai găsit… Păi deh, așa e când ești tânăr și mai ai și mașină… Țipă aia în parcare: „Mână, măăăă!” Eu cred că și nepoată-mea tot soarta asta o s-o aibă. Că de la trei săptămâni au pus-o în scoică și p’aci ți-e drumul. Eu le-am zis: „Mă mămică, voi n-aveți o boală sănătoasă… Unde plecați cu copil de nici o lună?” „Păi ce-are?!” Na întrebare! Ce să le răspunzi? Acuma, deh, era sfârșit de martie, dădea firul ierbii, era frumușel afară, călduț, unde să ții haiducii în casă?
O zi la Constanța, de probă
După aia, la două luni jumătate, în mijloc de mai, ni s-a făcut de mers la mare. Primul drum lung cu Neghiniță. Da’ așa, de-o zi, de dimineață până seara. Să ia fata aerosoli. La două luni și jumătate lucrurile sunt simple, cel puțin la drum. Că dormit aproape tot timpul, doar din când în când câte o trezire, schimbat scutec, dat lapte și înapoi pe domeniul lui Moș Ene. Cred că ginere-meu a făcut brâncă pe el. Așa încet nu cred că a condus în viețișoara lui, iar prima bandă i-o fi mâncat ficăciorii.
Ziua aia de mers la mare a fost, așa, un fel de test… Nu neapărat relevant pentru ce plănuisem, să mergem în septembrie, când Victoria făcea șase luni, în Thassos. Mai aproape de atât nu vroiam, mai departe nu ne încumetam.
Citește continuarea articolului pe site-ul nostru de parenting www.totuldespremame.ro
