Vasile Bănescu a sancționat mereu derapejele arhiepiscopiei Tomisului , fie că a fost vorba de susținerea lui Putin, poziția anti-vaccin, anchetele DNA și trimiterea în judecată sau de aprecieri că femeile trebuie să suporte abuzurile soților și să nu divorțeze.
IPS Teodosie a replicat de fiecare dată și l-a acuzat că nu își publică CV-ul, că nu are o viață de familie conformă cu normele creștine, că vorbește fără aprobarea Patriarhului sau chiar că a modificat un text din Biblie. De asemenea, i-a cerut în mod repetat demisa.
IPS Teodosie a anunțat la începutul anului, prin avocat, că îl dă în judecată pe Bănescu, acuzându-l că „încalcă grav legea penală, respectiv principiul prezumției de nevinovăție”, prin afirmațiile făcute după ce IPS Teodosie a fost inculpat de DNA.
Vasile Bănescu a reacționat atunci și a anunțat prin avocat că îl va da în judecată deoarece acuzația care îi este adusă este „absolut absurdă și fără conținut”. „Personal, am fost calomniat grav în mod public de cineva care a emis minciuni pure la adresa mea și a familiei”, a acuzat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Ambii au fost sancționați de Sfântului Sinod al BOR în februarie
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a scăpat cu avertisment scris – „dojană sinodală” din partea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, care l-a judecat pentru „răzvrătire, indisciplină şi presiune publică”, după ce a insistat în repetate rânduri pentru ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie, deși nu ar îndeplini criteriile.
De asemenea, conducerea BOR a decis reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei, condus de Vasile Bănescu, intrat în conflict cu IPS Teodosie: „opiniile personale ale dlui. Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial ”.
„Biroul de presă al Patriarhiei, reorganizat a luat act că, întrucât opiniile personale ale dlui. Vasile Bănescu nu sunt echivalentul unui comunicat de presă oficial al Patriarhiei Române, începând cu data de 1 martie 2024, comunicatele de presă ale Patriarhiei Române vor fi emise de Cancelaria Sfântului Sinod, până la reorganizarea Biroului de Presă al Patriarhiei Române”, se arăta în hotărâre.
Vasile Bănescu a anunțat joi seară, printr-un comunicat de presă, că renunță la funcția de coordonator al Biroului de Presă al Patriarhiei, poziție care va reveni părintelui consilier patriarhal Adrian Agachi. Bănescu nu și-a explicat plecarea, spunând doar că a luat decizia din motive personale.
Pe același subiect:
- Replica acidă pe care Patriarhia i-o dă lui IPS Teodosie în controversa privind celebrarea Paștelui la aceeași dată de către ortodocși, catolici şi protestanţi
- IPS Teodosie, pus la punct de la vârful Patriarhiei. „Să ascundă cât mai puține schelete în dulap, să recunoască onest elefantul strecurat în cameră”
- Arhiepiscopia Tomisului vine cu precizări după afirmațiile lui ÎPS Teodosie: A oferit o soluţie strict duhovnicească, în deplină armonie cu învăţătura religioasă. Dezavuăm interpretările pline de reproş
- Elena Lasconi: ÎPS Teodosie, o prezenţă toxică în societatea românească / Niciun abuz nu trebuie tolerat
- IPS Teodosie face din nou declaraţii controversate despre vaccinarea anti-Covid: „Dacă e cineva afectat de Covid şi face vaccinul, îi este fatal”
- VIDEO IPS Teodosie, pledoarie împotriva vaccinării și apel la juriști să îi apere pe oamenii care nu vor să se vaccineze: Sunt atâtea urmări negative