Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, una dintre persoanele menționate de premierul Marcel Ciolacu drept posibilă propunere pentru postul de comisar european, spune că preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut ca România să nominalizeze o femeie pentru această funcție: „Acesta este criteriul”.

România și Belgia sunt singurele state UE care nu au făcut până acum propunerea pentru funcșia de comisar european.

„Îi mulţumesc prim-ministrului pentru faptul că a menţionat în ultimele trei săptămâni numele meu. (…) Avem o discuţie în prezent cu preşedinta Comisiei Europene privind respectarea echilibrului de gen. Preşedinta Ursula von der Leyen a cerut, se pare, o femeie din partea României, pentru a încerca să aibă această paritate la nivelul Comisiei Europene. Acesta este criteriul. Eu, personal, în ultimele trei săptămâni, am căutat să fac tot posibilul să prezint ceea ce am realizat la nivelul Parlamentului European, sunt vicepreşedintele Parlamentului European, vicepreşedintele socialiştilor europeni şi, evident, îmi este imposibil să respect acel criteriu pe care Ursula von der Leyen l-a introdus în discuţiile care s-au purtat cu Executivul României”, a spus Negrescu, luni, la Parlament, potrivit Agerpres/

Întrebat dacă consideră că Roxana Mînzatu este o propunere bună pentru a deveni comisar european, Negrescu a spus: „Haideţi să ne referim la portofoliu. Premierul a fost foarte clar, doreşte un portofoliu pe zona economică, a discutat deja cu mai mulţi lideri europeni importanţi, influenţi, cu Ursula von der Leyen, socialiştii europeni au ieşit public, ne-au sprijinit în negocierile politice şi eu cred că astăzi suntem în postura de a avea un portofoliu de comisar influent pe zona economică. Urmează să fie comunicat respectivul portofoliu probabil de premier. (…) Eu am o colaborare bună cu Roxana Mînzatu. Nu e vorba de nicio critică personală. Am o relaţie bună, lucrez de mult timp cu domnia sa şi decizia o ia prim-ministrul”.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că va discuta luni cu președinta actualei și viitoare Comisii Europene, Ursula von der Leyen, despre propunerea de comisar a României și a precizat că Roxana Mînzatu este o posibilă variantă în acest sens.

citeste mai mult …