Invitat la Știrile PRO TV, Ciucă a fost întrebat și de cele 4 milioane de euro investite în promovarea cărții și ulterior a candidaturii sale la prezidențiale, după cum a dezvăluit site-ul de investigații Snoop.
„Haideți să vorbim și despre carte? Credeți că v-a ajutat?”, a fost întrebarea Andreei Esca. „Cu certitudine am căpătat notorietate”, a răspuns prezidențiabilul PNL.
„Cu certitudine. Știți că sunt și bancuri, până când ajungi nu știu unde câți ciuci sunt”, i-a răspuns jurnalista PRO TV.
Candidatul PNL și-a continuat răspunsul. „Am căpătat notorietate, e o carte care descrie viața mea din copilărie până în momentul în care ne aflăm. Este o carte scrisă din suflet pentru toți cei care mi-au zis… ”Cine ești tu cu adevărat?””.
A urmat întrebarea legată de banii investiți, iar Ciucă a evitat un răspuns direct.
Andreea Esca: – Considerați că a meritat efortul financiar?
Nicolae Ciucă: Cartea nu a costat.
A.E.: – Nu, dar au costat panourile. Și închirierea, panotarea, adică ne ducem până la 4 milioane de euro până la finalul anului.
N.C.: – Nu este așa.
A.E.: – Dar la cât?
N.C.: – Este vorba de banii pe care un partid poate să-i folosească în campanie.
A.E.: – E adevărat, dar banii vin de la buget….
N.C.: – Pentru comunicare, pentru propagandă. Și atunci dacă ne uităm la banii cheltuiți de partide pe bannerele…
A.E.: – Sigur, dacă ne comparăm cu alții…