Cei circa 70 000 de fani aflaţi sâmbătă seară pe Arena Naţională la concertul lui Ed Sheeran au avut parte de o supriză.

După ce a învățat să cânte la tobe de la zero, celebrul actor Chris Hemsworth s-a alăturat pe scenă prietenului său, cantautorul Ed Sheeran, pentru a interpreta pentru prima dată piesa „Thinking Out Loud”.

Provocarea de a învăța să cânte la un instrument, menită să stimuleze creierul, a fost filmată pentru cel de-al doilea sezon al serialului original Disney+ de la National Geographic, „Dincolo de limite” cu Chris Hemsworth, care va apărea în 2025.

Pe parcursul noului sezon al serialului, actorul explorează fizic și mental o serie de probleme universale cu care oamenii din întreaga lume se confruntă zilnic: durere, frică, tulburări cognitive și conexiuni sociale.

Îndrumat de experți de renume mondial, mentori și lideri spirituali, el va călători până la capătul lumii pentru a descoperi cele mai recente idei științifice și a descifra câteva dintre cele mai bine păstrate secrete ale lumii pentru a trăi o viață mai bună.

„Thor” şi legătura cu România

Chris Hemsworth este cel mai bine cunoscut la nivel mondial pentru rolul lui Thor, în filmele adaptate după benzile desenate Marvel Thor din 2011 și Răzbunătorii lansat în 2012 și pentru interpretarea sa din filmele Albă ca Zăpada și Războinicul Vânător și Cabana din pădure.

Chris Hemsworth este căsătorit cu actriţa Elsa Pataky, o actriță de etnie spaniolă din partea tatei și română din partea mamei. Elsa s-a născut în Madrid şi este fiica unui biochimist spaniol, José Francisco Lafuente, și a Cristinei Pataky Medianu, o publicistă din România. Bunicul ei matern a fost Mircea Medianu un cunoscut actor și profesor de teatru.

citeste mai mult …