”Sunt mândru să mă duc la închisoare azi (…), dacă este ceea ce trebuie să fac pentru a-i ţine piept lui Joe Biden”, a declarat acest ideolog populist, o figură influentă a mişcării ultraconservatoare, după care a intrat în închisoarea Danbury, în statul Connecticut, prezentându-se drept ”un deţinut politic”.
Steve Bannon, în vârstă de 70 de ani, trebuie acum să execute patru luni după gratii, după ce suspendarea pedepsei sale, ca urmare a unui recurs, a fost respinsă de un judecător.
În pantaloni gri și cămașă neagră, el a fost întâmpinat lângă clădirea închisorii de o mică mulțime de susținători cu steaguri „Trump 2024”, precum și de republicana Marjorie Taylor Greene, care l-a îmbrățișat în fața camere de luat vederi.
Chiar dacă nu mai lucrează oficial pentru candidatul republican Trump, Steve Bannon l-a asigurat din nou luni de sprijinul său și i-a promis că își va folosi toată influența pentru a promova realegerea sa.
În vârstă de 70 de ani, Steve Bannon s-a numărat printre cei peste 30 de apropiaţi ai fostului preşedinte republican convocaţi de comisia Camerei Reprezentanţilor să depună mărturie în ancheta privind asaltul de la Capitoliu din 6 ianuarie 2021, când susţinători ai lui Trump au atacat Congresul în timp ce acesta certifica victoria democratului Joe Biden în alegerile prezidenţiale.
Bannon a fost inculpat pentru refuzul de a se prezenta în faţa acestei comisii, alcătuită majoritar din democraţi, şi de a-i transmite documente, invocând dreptul foştilor preşedinţi de a păstra confidenţiale unele documente şi discuţii.
El devine astfel al doilea oficial de rang înalt din fosta administraţie republicană care ajunge în închisoare pentru refuzul de coopera cu respectiva comisie, după Peter Navarro, fost consilier pentru comerţ al lui Trump şi care execută în prezent o sentinţă tot de patru luni de închisoare, relatează Agerpres.