Democraţii americani au confirmat-o oficial pe Kamala Harris drept candidata lor la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, marţi seară, la Chicago, în timpul convenţiei naţionale a partidului. Harris este a doua femeie nominalizată de Partidul Democrat pentru alegerile prezidenţiale, de la crearea sa în 1828, iar dacă va fi aleasă va deveni primul președinte femeie din istoria Statelor Unite.

Delegaţiile din toate statele şi teritoriile SUA şi-au exprimat încă o dată sprijinul pentru Harris în cadrul unui vot însoţit de muzică, efecte de lumină, scurte discursuri şi multe aplauze în sală.

Harris fusese deja aleasă oficial de peste 4 500 de delegaţi ai partidului pentru a fi candidata democraţilor la alegerile prezidenţiale, în cadrul unui apel nominal online la începutul acestei luni.

„În ce fel de ţară vrem să trăim?”

Harris, care se afla în Milwaukee în campanie, s-a alăturat de la distanţă ceremoniei de nominalizare de la Chicago, spunând că ea şi Tim Walz – candidat pentru funcţia de vicepreşedinte – sunt onoraţi să fie candidaţii partidului. Ea a promis un „viitor al libertăţii, oportunităţilor, optimismului şi credinţei”.

Kamala Harris a spus că alegerile prezidenţiale din SUA se reduc la o singură întrebare: „În ce fel de ţară vrem să trăim? O ţară a haosului, a fricii şi a urii? Sau o ţară a libertăţii, a compasiunii şi a statului de drept?. Fiecare are puterea de a răspunde la această întrebare”.

Kamala Harris urmează să ţină un discurs în cadrul convenţiei joi seară, marcând finalul evenimentului de patru zile menit să sărbătorească candidaţii democraţi şi să le dea un impuls pentru restul campaniei.

citeste mai mult …