Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a avut, miercuri, o primă reacție în cazul Spitalului Sf Pantelimon, spunând că ar vrea ca încrederea în sistemul de sănătate din România să poată fi restabilită în termen relativ scurt și că spera ca Ministerul Sănătăţii „să poată lua acele măsuri astfel încât cei care-şi fac treaba aşa cum trebuie în sistemul de sănătate să simtă aprecierea noastră”.
„Opinia mea în acest caz nu am să v-o spun, dar am să vă spun o opinie în general. Nu am voie, ca ministru al Justiţiei, să comentez dosare în desfăşurare sau soluţii ale instanţelor, chiar dacă uneori ele mă mâhnesc sau mă bucură. Am să vă spun însă că, fiind persoană publică, îmi doresc tare mult să văd cum încrederea în sistemul de sănătate din România poate fi în termen relativ scurt timp restabilită şi sper ca Ministerul Sănătăţii, colegii din sistem să poată lua acele măsuri şi să poată face acele discuţii astfel încât cei care-şi fac treaba aşa cum trebuie în sistemul de sănătate să simtă aprecierea noastră”, a declarat Alina Gorghiu, joi, într-o conferință de presă susținută în Prahova, răspunzând întrebării unui jurnalist.
Ea a spus că, fiind mamă, a mers destul de des în spitale şi a constatat că sunt cadre medicale care îşi fac meseria cu profesionalism, dar că „mai sunt şi momente în care, ca în orice fel de profesie, mai sunt şi uscături”.
Gorghiu a mai susținut că, cineva a greşit în acest caz, dacă cineva a încălcat legea, atunci acel om, că e asistentă sau este medic, trebuie să plătească, însă asta trebuie să decidă o instanţă.
„Mi-aş dori însă ca în toate sistemele din România – că vorbim de sistemul judiciar, că vorbim de sistemul de sănătate – organismele care fac evaluarea anumitor speţe să o facă cum trebuie, pentru că mi-e greu să cred că nu există erori în diverse sisteme.
Mi-aş dori să se vadă când sunt erori şi să-şi corecteze sistemul propriile greşeli şi să elimine din colectivitate acele persoane care greşesc sau care încalcă legea.
Dacă ne vom apăra în permanenţă şi dacă vom încerca în permanenţă să punem batista pe ţambal şi să spunem că nu e nimeni vinovat, atunci cred eu că lucrurile nu vor merge în direcţia corectă. Dar, repet, justiţia e una, partea de a curăţi sistemul din interior este altceva şi legiuitorul va trebui să facă lucrurile să fie corecte. Dacă e nevoie de proceduri (…) nu e domeniul meu de expertiză, sunt convinsă că decidenții din Ministerul Sănătății vor sprijini toată această dezbatere pentru o soluționare corectă” a adăugat ministrul Justiției.
Cele două doctorițe de la secția ATI a Spitalului Sf. Pantelimon din București acuzate de procurori de omor calificat premeditat în cazul unui pacient a fost eliberate din arestul preventiv, după ce judecătorii Curții de Apel București au decis în 20 august eliberarea lor de „îndată”, fără a stabili o altă măsură restrictivă.
Maria Miron şi Mirela Păiuş erau arestate preventiv din 8 august, dar săptămâna trecută au contestat măsura. Parchetul Tribunalului București le acuză pe cele două doctorițe că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea dozei de noradrenalină, în două zile diferite, ceea ce a dus la instalarea stopului cardio-respirator, urmat de decesul pacientului. Ele sunt cercetate pentru omor calificat și tentativă de omor calificat cu premeditare.
Mai multe organizații ale medicilor și doctori au respins însă acuzațiile procurorilor și le-au luat apărarea celor două doctorițe.