Festivalul STREAM, la ediția a doua, a coordonat participarea voluntară a unui grup de cercetători, ingineri și studenți români, și a oaspeților lor internaționali, care au oferit copiilor și vizitatorilor o serie diversă de ateliere de știință, după cum a declarat coordonatorul festivalului și al Școlii Românești din Eindhoven, dr. Vlad Niculescu-Dincă, profesor universitar la Universitatea Leiden.

„Festivalul se numește STREAM din trei motive separate: pe deoparte, este vorba de un mic pârâu, (eng. STREAM), care poate să crească și să se transforme într-un fluviu al cunoașterii. Dar R vine și de la Români și România. Pentru ca este primul festival de știință de tip STREAM organizat pentru copiii români din diaspora de comunitatea științifică românească. În fine, în literatura de specialitate, conceptul STREAM, îmbogățește educația de tip STEM/STEAM (eng. Science, Technology, Engineering, Arts and Mathematics), subliniind importanta cititului (eng. Reading). Și se refera la faptul ca nu îi putem ajuta pe copii să cunoască și să se dezvolte fără carte, fără lectură, fără a citi. Iar cititul în limba română este cu atât mai important pentru noi în diaspora. Astfel, festivalul a inclus atât ateliere de robotică, sustenabilitate, chimie, fizică, imprimare 3D, precum și un târg de carte cu ateliere de lectură în limba română, dezbateri și lansări de carte”, a declarat pentru HotNews.ro Vlad Niculescu-Dincă.

Festivalul STREAM a avut un loc central în cadrul ediției XV a evenimentului anual al comunității românești din Eindhoven organizat tot de școala românească. Astfel, atelierele de știință pentru copii s-au îmbinat cu un program divers oferit de români creativi și întreprinzători din toată Olanda și oaspeții lor: un Târg de Vară cu multe produse de artă plastică și artă culinară oferite de un grup de întreprinzătoare românce creative, un spectacol de muzică, poezie și comedie al copiilor Școlii Românești din Eindhoven, un concert de chitară live folk cu piese din repertoriul românesc și internațional susținut de Tony Nyerzjak și Iulian Ambrosie din Bruxelles, și un atelier de broderie susținut de româncele de la clubul „Șezătoarea” cu ocazia Zilei Universale a Iei Românești.

„M-am bucurat mult de invitația la acest Festival de Știință și am spus da, fără să respir. Când am ajuns acolo mi-am dat seama că nu-i așa cum mă așteptam, ca nu-s la un festival, ci la o Sărbătoare a Științei. A fost mai frumos decât mi-am închipuit și asta datorită creativității și implicării celor ce au pus la cale evenimentul. Pe lângă ateliere și prezentări pe diverse teme din multe domenii ale științei (biologie, chimie, fizică, robotică, imprimare 3D, sustenabilitate, geologie, tehnologie) participanții s-au bucurat de “bunătăți” culinare și artistice. Dacă până acum comunitatea aducea în mijlocul ei știința, acum știința a adus în jurul ei comunitatea și asta mi s-a părut extraordinar: o sărbătoare a științei vii, unde oamenii vin cu bucurie, curiozitate și mirare, sentimente care dizolvă limitele dintre generații, naționalități și etnii, aducându-ne împreună.”, a declarat pentru HotNews.ro Alexandru Stermin, biolog și explorator.

În fine, evenimentul a reușit să atragă vizitatori internaționali și participarea autorităților olandeze și românești, contribuind la cunoașterea comunității românești și întărirea legăturilor între comunitățile din regiune. Evenimentul a fost deschis oficial de către Primarul orașului Eindhoven, Jeroen Dijselbloem, care a vorbit despre importanța curiozității în procesul de cunoaștere reciprocă între comunități și felul în care știința și creativitatea ne pot ajuta să depășim granițele naționale și etnice.

„Am fost la Festivalul de Știință STREAM din cadrul Zilei Românești din Olanda. Ne-am întâlnit, membri ai comunității românești din Eindhoven cu vizitatori din toată Olanda, romani, olandezi și internaționali. Am vorbit, am râs, am lăsat copiii sa se joace, să facă experimente de știință sau să asculte la „poveștile” din junglă ale lui Alexandru Stermin. A fost o zi cu soare, s-au prezentat cărți, s-a ascultat muzica live, s-au mâncat bucate tradiționale. O zi frumoasa atât pentru cei mici cat si pentru cei mari care mi-a ilustrat legătura frumoasă care se poate crea intre știință și comunitate. Felicitări organizatorilor!”, ne-a declarat cunoscutul fizian Cristian Presură.

Proiectul „Școala Românească din Eindhoven” se desfășoară în perioada 1 Ianuarie – 30 Noiembrie 2024, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

citeste mai mult …