Specialiştii de la Administraţia Apele Române afirmă că debitul Dunării ajunge, luni, la valoarea maximă de 7.400 de metri cubi pe secundă şi va fi în scădere, informează News.ro.

Aceste debite vor putea fi tranzitate în siguranţă pe sectorul românesc, arată aceştia, menţionând însă că monitorizarea continuă, întrucât linia de apărare împotriva inundaţiilor va fi supusă o perioadă îndelungată presiunii crescute a apelor fluviului.

„Conform prognozei reactualizate la această oră de colegii de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, Dunărea atinge astăzi un maxim de 7.400 mc/s şi va fi în scădere în perioada de timp imediat următoare. Aceste debite vor putea fi tranzitate în siguranţă pe sectorul românesc. Continuăm monitorizarea nivelurilor şi a debitelor Dunării întrucât durata de propagare a viiturii pe sectorul românesc va fi de cel puţin 7 zile. În tot acest timp, linia de apărare împotriva inundaţiilor va fi supusă o perioadă îndelungată presiunii crescute a apelor Dunării”, arată reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române.

De aceea, s-au realizat consolidări ale digurilor la Islaz-Moldoveni, în zona de confluenţă a Oltului cu Dunărea – Apele Române Olt, la Prundu, judeţul Giurgiu – Apele Române Argeş-Vedea; în zona localităţii Baital, pe braţul Borcea, judeţul Călăraşi – Apele Române Buzău-Ialomiţa, unde se continuă consolidarea digului.

„În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat la mai multe staţii hidrometrice precipitaţii de peste 50 l/mp, dar acestea nu au condus la depăşirea cotelor de apărare. În zona judeţului Galaţi, s-au înregistrat precipitaţii de peste 50 l/mp, în aval de zonele afectate, care nu au generat evenimente hidrologice neprevăzute”, menţionează specialiştii.

citeste mai mult …