Fostul premier Viorica Dăncilă a afirmat, vineri, că ea a semnat pentru nominalizarea lui Mircea Geoană în funcţia de secretar general adjunct al NATO, transmite News.ro.
„Am semnat pentru numirea domnului Geoană pentru că în acel moment, dacă nu îl nominalizam pe domnul Geoană – şi l-am nominalizat că ştiu că este un profesionist – România putea să piardă postul”, a declarat, vineri, la Antena 3. Viorica Dăncilă.
Fostul premier a explicat că nominalizarea a fost din partea prim-ministrului, fiind ulterior aprobată de preşedintele Klaus Iohannis.
„Mi-a explicat, am luat toate detaliile necesare, puteam pierde această funcţie dacă nu mergeam cu o persoană agreată de SUA (…) A spus că sunt state care îşi vor susţine candidatul pentru funcţia de secretar general NATO, că dânsul are această şansă şi are susţinere ca să poată să ocupa funcţia”, a mai declarat Dăncilă.
Joi seară, Mircea Goeană a afirmat, la Digi 24, că a câştigat poziţia de la NATO „pe persoană fizică”.
„Eu am câştigat poziţia de la NATO pe nume propriu, pe persoană fizică pentru că sunt foarte bun la ceea ce fac şi pentru că lumea mă apreciează, că nu-ţi dă job-ul de pomană”, a declarat Geoană.