Situat pe vârful unui deal de pe insula italiană Sicilia, Agrigento este un paradis al turiștilor pasionați de vestigii antice și construcții de patrimoniu. Sub structurile arheologice și relicvele Văii Templelor se află un vechi apeduct asemănător unui labirint care captează apa și astăzi. Dar apeductul antic și conductele construite în epoca modernă sunt atât de uscate încât micile hoteluri și pensiuni din oraș sunt nevoite să respingă turiștii, pentru că nu le pot garanta nici măcar o toaleta la care se poate trage apa sau că pot face duș după o zi caniculară, scrie CNN.
Sicilia a început să impună restricții privind consumul de apă în februarie, când regiunea a declarat stare de urgență pe fondul unei secete necruțătoare. Infrastructura care are pierderi și este îmbătrânită nu a făcut decât să înrăutățească lipsurile, care au afectat deopotrivă turismul și agricultura, două sectoare cruciale pentru economia Siciliei.
Raționalizarea este în vigoare pentru mai mult de 1 milion de oameni din 93 de comunități. Unii trebuie să reducă consumul de apă cu până la 45%.
Aceasta înseamnă că robinetele sunt închise la program, iar alimentarea este oprită complet peste noapte în majoritatea locurilor. A avea suficientă apă de băut este o chestiune de organizare în timpul zilei.
Pe TripAdvisor și alte forumuri de călătorie, turiștii se întreabă dacă merită să vizitezi zonele afectate ale Siciliei. Hotelurile avertizează clienții cu privire la potențialele lipsuri și îi ajută pe vizitatori să facă rezervări în altă parte a insulei, unde restricțiile sunt mai puțin severe sau nu sunt în vigoare.
Guvernul regional sicilian a cerut subvenții pentru a importa apă de pe continent, dar nu există încă un plan concret pentru a ajuta insula. Biroul ministrului italian al turismului, Diana Santanchè, nu a răspuns solicitării de comentarii a CNN, dar în aprilie, ea a spus că Sicilia ar trebui să încerce să-și extindă sezonul turistic și să evite să se concentreze doar pe vară, când problemele cu apa se agravează.
Situația este la fel de gravă și pentru fermieri. Într-o fermă ecologică de lângă Caltanissetta, în centrul Siciliei, la aproximativ 50 de kilometri nord-est de Agrigento, caprele beau nămol din locul unde a fost cândva un iaz.
Luca Cammarata, care deține ferma, a spus că seceta înseamnă că iarba pentru pășunat este, de asemenea, rară. Nu a văzut niciodată Sicilia atât de uscată.
Schimbările climatice încălzesc Europa mai repede decât orice alt continent, iar Sicilia se află chiar în centrul acestei schimbări. Aici recordul de temperatură al Europei a fost doborât în august 2023, când orașul Siracuza a atins 48,8 grade Celsius.
Vara aceasta, nu doar Sicilia are probleme cu apa. În iunie, și mica insula italiană Capri a interzis debarcarea turiștilor din cauza lipsei de apă, în urma unor probleme de alimentare cu apă de pe continent.
Citește și: